Drumurile amanților

· Storyside · Narrado por Iulia Popa
Audiolibro
6 h 54 min
Versión extendida
Apto
Las calificaciones y opiniones no están verificadas. Más información
¿Quieres una muestra de 4 min? Escúchala cuando quieras, incluso sin conexión. 
Agregar

Acerca de este audiolibro

"Corina Ozon ține cont de dorințele cititorilor ei, iar cea mai mare dorință a acestora a fost ca aventurile lui Cati și Mircea să nu se sfârșească, dacă e posibil, niciodată. Așa s-a născut cel de-al cincilea volum al seriei Amanții, unde umorul, exprimarea realistă, situațiile spumoase, dar și sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare. Capabilă de a aborda cu aceeași fervoare o multitudine de teme și stiluri și de a captiva în egală măsură, Corina este tot mai dezinvoltă literar atunci când spune o poveste. Iar prin fiecare nuanță a frazelor pe care le concepe și le dăruiește cititorilor se simte plăcerea scrisului și a împărtășirii, a dezvăluirii psihologiei vieții noastre, a tuturor, așa cum e ea în toate aspectele sale, și pe care ochiul de scriitor știe să o cuprindă în resorturile cele mai intime și mai puternice. Cea mai mare calitate a unui scriitor este să te facă să nu poți lăsa o carte din mână, iar cu Drumurile amanților exact acest lucru se întâmplă. Savurați cartea și, sunt convins, veți regreta iute că s-a terminat." (Alexandru Voicescu)

Califica este audiolibro

Cuéntanos lo que piensas.

Información sobre cómo escuchar contenido

Smartphones y tablets
Instala la app de Google Play Libros para Android y iPad/iPhone. Como se sincroniza de manera automática con tu cuenta, te permite leer en línea o sin conexión en cualquier lugar.
Laptops y computadoras
Puedes leer los libros que compres en Google Play mediante el navegador web de tu computadora.