Anii

· Editura Trei
5.0
1 ulasan
e-Buku
240
Halaman
Rating dan ulasan tidak disahkan  Ketahui Lebih Lanjut

Perihal e-buku ini

Premiul Nobel pentru Literatură 2022 „Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!" Deborah Levy La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii. Cu acest roman total, care s-a sedimentat de-a lungul a trei decenii, Annie Ernaux își exploatează în mod magistral întreaga memorie." Le Monde „Anii constituie o revoluție, nu doar în arta autobiografiei, ci și în artă pur și simplu. Cartea lui Annie Ernaux îmbină memoriile, visele, faptele și meditațiile într-o evocare unică a vremurilor în care am trăit și încă trăim." John Banville „Anii este o meditație filosofică scrisă în ritmul unei curse nebunești de-a lungul deceniilor." Kapka Kassabova „Una dintre foarte puținele cărți cu adevărat mari din literatura contemporană." Emmanuel Carrère

Rating dan ulasan

5.0
1 ulasan

Berikan rating untuk e-Buku ini

Beritahu kami pendapat anda.

Maklumat pembacaan

Telefon pintar dan tablet
Pasang apl Google Play Books untuk Android dan iPad/iPhone. Apl ini menyegerak secara automatik dengan akaun anda dan membenarkan anda membaca di dalam atau luar talian, walau di mana jua anda berada.
Komputer riba dan komputer
Anda boleh mendengar buku audio yang dibeli di Google Play menggunakan penyemak imbas web komputer anda.
eReader dan peranti lain
Untuk membaca pada peranti e-dakwat seperti Kobo eReaders, anda perlu memuat turun fail dan memindahkan fail itu ke peranti anda. Sila ikut arahan Pusat Bantuan yang terperinci untuk memindahkan fail ke e-Pembaca yang disokong.