Ce este Evanghelia?

· Editura MAGNA GRATIA
5,0
1 apžvalga
El. knyga
160
Puslapiai
Įvertinimai ir apžvalgos nepatvirtinti. Sužinokite daugiau

Apie šią el. knygą

Ce este Evanghelia? Poate părea o întrebare simplă, și totuși cunoaștem că ea a dat naștere unor replici încinse, chiar și în interiorul bisericilor. Cum putem formula o definiție clară și biblică a Evangheliei? Tradiția, rațiunea și experiența omenească ne duc, în ultimă instanță, în dezamăgire. De aceea, dacă vrem un răspuns clar, trebuie să privin în Biblie, adică în Cuvântul lui Dumnezeu.

Greg Gilbert face acest lucru în cartea de fațăÎncepând cu prezentarea sistematică de către Pavel a Evangheliei, în Epistola lui către Romani, și trecând apoi prin predicile pe această temă din Faptele Apostolilor și din alte epistole, Gilbert susține cu argumente solide faptul că structura centrală a mesajului Evangheliei conține patru teme esențiale: Dumnezeu, Omul, Hristos și Răspunsul. Apoi le analizează pe fiecare și prezintă efectele pe care Evanghelia le poate avea asupra noastră, la nivel individual, asupra bisericilor locale și asupra lumii. Creștinii și necreștinii deopotrivă pot căpăta o înțelegere mai clară a Evangheliei prin această resursă valoroasă.

Įvertinimai ir apžvalgos

5,0
1 apžvalga

Įvertinti šią el. knygą

Pasidalykite savo nuomone.

Skaitymo informacija

Išmanieji telefonai ir planšetiniai kompiuteriai
Įdiekite „Google Play“ knygų programą, skirtą „Android“ ir „iPad“ / „iPhone“. Ji automatiškai susinchronizuojama su paskyra ir jūs galite skaityti tiek prisijungę, tiek neprisijungę, kad ir kur būtumėte.
Nešiojamieji ir staliniai kompiuteriai
Galite klausyti garsinių knygų, įsigytų sistemoje „Google Play“ naudojant kompiuterio žiniatinklio naršyklę.
El. knygų skaitytuvai ir kiti įrenginiai
Jei norite skaityti el. skaitytuvuose, pvz., „Kobo eReader“, turite atsisiųsti failą ir perkelti jį į įrenginį. Kad perkeltumėte failus į palaikomus el. skaitytuvus, vadovaukitės išsamiomis pagalbos centro instrukcijomis.