Confesiunile unui asasin economic

· Grup Editorial Litera
5.0
리뷰 3개
eBook
429
페이지
검증되지 않은 평점과 리뷰입니다.  자세히 알아보기

eBook 정보

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesioniști extrem de bine plătiți, care escrochează țări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcționează bani de la Banca Mondială, de la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), precum și de la alte organizații străine de „ajutorare“ către seifurile corporațiilor-gigant și către buzunarele acelor câtorva familii de bogătași care controlează resursele naturale ale planetei.

John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge țările importante pentru SUA, din punct de vedere strategic, să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii și să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporațiilor americane. Împovărate de datorii uriașe, aceste țări ajungeau sub controlul guvernului SUA și al Băncii Mondiale, care acționau ca niște cămătari – dictând termenii de returnare a banilor și forțând guvernele țărilor respective să li se supună.


O bombă! Una dintre acele rare situații în care cineva adânc implicat în structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste dezvăluie în termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinară privire din interior și un curaj moral unic.

평점 및 리뷰

5.0
리뷰 3개

이 eBook 평가

의견을 알려주세요.

읽기 정보

스마트폰 및 태블릿
AndroidiPad/iPhoneGoogle Play 북 앱을 설치하세요. 계정과 자동으로 동기화되어 어디서나 온라인 또는 오프라인으로 책을 읽을 수 있습니다.
노트북 및 컴퓨터
컴퓨터의 웹브라우저를 사용하여 Google Play에서 구매한 오디오북을 들을 수 있습니다.
eReader 및 기타 기기
Kobo eReader 등의 eBook 리더기에서 읽으려면 파일을 다운로드하여 기기로 전송해야 합니다. 지원되는 eBook 리더기로 파일을 전송하려면 고객센터에서 자세한 안내를 따르세요.