De peste 20 de ani, psihologul Daniel Goleman studiază cele mai noi descoperiri din științele socio-umane, iar în cartea de față, el înfățișează argumente captivante în favoarea dezvoltării atenției, această calitate mentală rareori analizată și din păcate subestimată, dar de o importanță covârșitoare pentru felul în care navigăm prin viață.
Atenția funcționează ca un mușchi: dacă nu e antrenată, se atrofiază; în schimb, folosită cum trebuie, se dezvoltă și crește. Într-o epocă în care elementele ce te pot distrage pândesc la tot pasul și sunt imposibil de înlăturat, Daniel Goleman demonstrează că, mai mult ca oricând, avem nevoie de o atenție tot mai ascuțită pentru a înfrunta adversitățile și a prospera.
„Goleman ne oferă o argumentație extrem de convingătoare — motiv să renunțăm din când în când la smartphone.“ Financial Times
DANIEL GOLEMAN e un renumit psiholog, autor şi jurnalist american. S-a născut în Stockton, California, pe 7 martie 1946, într-o familie de profesori de ştiinţe umaniste.
După ce absolvit Amherst College, a urmat cursurile Universităţii Berkeley din California. A studiat şi la Harvard, în cadrul unui program de psihologie clinică, analizând mintea umană dintr-o perspectivă interdisciplinară. Prin intermediul unei burse doctorale, a făcut cercetări în India privind sistemele antice de psihologie şi practicile de meditaţie în religiile asiatice, apoi a revenit la Harvard pentru a-şi finaliza lucrarea de doctorat. Ulterior, a obţinut o bursă postdoctorală datorită căreia s-a reîntors în Asia pentru a-şi continua cercetările de psihologie antică. După încheierea studiilor, a predat la Harvard, apoi a scris pentru revista Psychology Today, după care a lucrat mulţi ani ca jurnalist pentru New York Times, scriind articole despre creier şi ştiinţele comportamentale. De asemenea, a colaborat cu multe alte publicaţii prestigioase. Este cofondator al Consorţiului pentru Cercetări privind Inteligenţa Emoţională în Organizaţii, instituţie a cărei menire este aceea de a cataliza cercetările referitoare la rolul inteligenţei emoţionale în creşterea eficienţei la locul de muncă. De multă vreme, susţine discursuri în faţa grupurilor de profesionişti, oameni de afaceri şi studenţi, fiind frecvent invitat pentru a vorbi şi în cadrul unor conferinţe.
A fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.
Cea mai vândută carte a sa, Inteligenţa emoţională (apărută în traducere la Curtea Veche Publishing), a fost publicată în 40 de limbi şi s-a tipărit în peste 5 000 000 de exemplare.