Această carte s-a născut ca o antologie a tuturor temelor de interes abordate în emisiunile TV pe care le-am realizat în ultimul an și prin intermediul cărora am ajuns în casele și în inimile dumneavoastră. Știu asta, pentru că v-am simțit ființele vibrând dincolo de micile ecrane, însetate de cunoaștere și gata să pornească pe drumul autocunoașterii și elevării. E timpul așadar să trecem la treabă și să începem antrenamentele spirituale! Ucenicia este grea, dar este și cea mai frumoasă etapă a devenirii, a transformării carbonului în diamant. Iar dacă la aceste emisiuni m-am sau am fost cenzurat din motive de reguli ale audio-vizualului, în carte am scris TOT. Veți găsi așadar, în paginile ei răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le-ați avut în tot acest timp. Vă mulțumesc că ați luat-o în palme, amprenta dumneavoastră energetică va ajunge la mine ca și hrană spirituală.