Gauri albe: Inauntrul orizontului

· Humanitas SA
E-bok
134
Sidor
Betyg och recensioner verifieras inte  Läs mer

Om den här e-boken

Traducere de Liviu Ornea

 

„Nu-i nevoie să ai un doctorat în astrofizică sau să fii expert în Albert Einstein pentru a savura cartea lui Rovelli Găuri albe – ea vorbește despre imaginație și explorare la fel de mult ca despre fizică. Carlo Rovelli își ajută cititorii să descopere cât de importantă e imaginația pentru ca atât artiștii, cât și oamenii de știință să privească altfel universul.“ — Associated Press

 

Până relativ recent destui oameni de știință credeau că găurile negre, obiecte care înghit tot ce se află în vecinătatea lor, sunt pure ficțiuni ale teoreticienilor, permise de ecuațiile gravitației lui Einstein. Azi, găurile negre au depășit domeniul SF, fizicienii nu se mai îndoiesc că ele există, și a fost chiar fotografiat efectul lor asupra corpurilor cosmice.

Aceleași ecuații ale lui Einstein permit însă și existența găurilor albe, obiecte din care ies materie și radiație, în loc să intre, inversul găurilor negre. Găurile albe, deocamdată ipotetice, sunt pariul susținut de Carlo Rovelli și explicat cu farmecul unui narator pasionat, ca în toate cărțile sale, pentru a ajunge la o perspectivă fascinantă asupra timpului și universului.

 

„Arta nu se află în obiectul artistic, și cu atât mai puțin în vreo misterioasă lume spirituală, ci în complexitatea creierului nostru, în caleidoscopica rețea a relațiilor analogice cu care reacționează neuronii noștri la obiectul respectiv, țesând ceea ce noi numim semnificație. Suntem mișcați pentru că acest proces ne scoate un pic din somnambulismul nostru obișnuit și ne redă bucuria de a vedea ceva nou în lume. E aceeași bucurie pe care ne-o dă știința.“ — CARLO ROVELLI

Betygsätt e-boken

Berätta vad du tycker.

Läsinformation

Smartphones och surfplattor
Installera appen Google Play Böcker för Android och iPad/iPhone. Appen synkroniseras automatiskt med ditt konto så att du kan läsa online eller offline var du än befinner dig.
Laptops och stationära datorer
Du kan lyssna på ljudböcker som du har köpt på Google Play via webbläsaren på datorn.
Läsplattor och andra enheter
Om du vill läsa boken på enheter med e-bläck, till exempel Kobo-läsplattor, måste du ladda ned en fil och överföra den till enheten. Följ anvisningarna i hjälpcentret om du vill överföra filerna till en kompatibel läsplatta.