Insirand margele

Da, pentru americani sunt pui de Dracula – Dracula Baby – pentru ca sunt din Transilvania, nascuta si crescuta in Romania comunista. Numele meu este Ileana.

Era anul 1958, in orasul Cluj.

Aceasta s-ar putea sa fie prima amintire din viata mea:

Zapada alba, imaculata acopera totul si inca tot mai ninge. Abia pot sa aud sunetul camionului – cu care ne mutam – avansand incetisor pe strada. Mirosul de benzina din cabina camionului si miscarea continua imi facea rau si greata.

Abia implinisem trei ani, cu cateva zile inainte, iar familia mea se muta intr-o casa mai mare, deoarece mamica mea, Paula, astepta sa ne aduca Barza un fratior, pentru mine. Cumva, Barza s-a incurcat din cauza mutarii si ne-a adus o fetita in locul unui baietel. Pentru mine a fost evident – Barza ne-a adus copilul altcuiva, dar pe mama si tata nu parea ca ii deranja. Mi-am luat papusa marinar din cutia mea de jucarii si cu ea in brate, am asteptat cu rabdare luni de zile pentru ca Barza sa-si repare greseala, dar nu a reparat-o.

Fetita, pe care parintii mei au numit-o Ioana, era draguta, fina si grasuta, iar mama petrecea mult timp cu ea. Era prea adorabila sa nu o iubesti.

Vremea s-a incalzit si iarba proaspata, verde era ca o patura moale peste cea mai mare parte a curtii din fata si in jurul gropii de nisip. In umbra intunecata a brazilor erau multe Lacramioare, iar in partea insorita tufe de maces. Tare mi-e dor de marmelada de Macese a mamei mele… textura catifelata si gustul dulce-acrisor.

Gradina mare din spate avea pomi fructiferi, tufe de strugurei si agrise. In fiecare dimineata, ma asezam in iarba doar ca sa vad mugurii si florile schimbandu-se in noi picaturi rosu-rubinii de fructe acrisoare si delicioase. N-am vazut niciodata schimbarea magica, dar a doua zi dimineata erau mai multe si mai mari. Uimitor!

Aceasta era ,,lumea noastra”. Ne jucam toata ziua, mai ales in fata, pentru ca mama sa ne poata vedea de la fereastra bucatariei. Cand spun: ,,lumea noastra” ma refer si la ceilalti patru copii care locuiau in aceeasi casa, cu mine si cu sora mea Ioana. Curtea era ,,realitatea noastra” si nu avea nicio legatura cu lumea exterioara.

Deasupra noastra locuia Coca, o veche prietena al mamei mele si fiului ei Toni, poreclit Zgaila, care era doar cu cateva luni mai mare ca mine. Era ca un inger infometat: parul ondulat, blond cenusiu, numai piele si os si plin de zgarieturi – unele vindecate, altele noi – de la toate aventurile din tanara sa viata. Mama mea de foarte multe ori il invita pe Toni la noi la cina cand mama lui intarzia sa vina acasa. Toni alerga mai repede decat mine, se catara mai sus decat mine in toti copacii si el era amicul meu.

Un preot ortodox si sotia sa locuiau alaturi. Micuta lor nepoata Ioana Varna, fiica unui renumit chirurg ortoped pediatru din orasul nostru, locuia cu ei, cea mai mare parte a anului. Am numit-o pur si simplu Ioana, pentru ca sora mea mica a sfarsit prin a fi Ioana-mica. Era aproape albinoasa, cu ochii albastri usor bulbucati si cu cea mai alba piele pe care am vazut-o vreodata. Sandvisurile ei erau paine alba cu de unt si gem de caise, in timp ce ale mele era paine neagra de casa cu marmelada de prune. Parul ei era blond deschis, al meu era blond murdar. Ghetutele ei erau maro-deschis, ale mele erau maro-inchis. Am visat ani de zile sa am o pereche de ghetute deschise la culoare. Familia Koslov traia deasupra familiei Varna impreuna cu fiicele lor, Liana si Michaela. Liana era o fetita dulce, dolofana, care era ceva mai in varsta decat noi si foarte rar iesea la joaca. Sora ei mai mare, Michaela, era considerabil mai mare decat noi si n-a avut niciodata nimic de-a face cu noi. (…)