Istoria României moderne

· Ideea Europeană - eBookuri.ro
5.0
1 isibuyekezo
I-Ebook
246
Amakhasi
Izilinganiso nezibuyekezo aziqinisekisiwe  Funda Kabanzi

Mayelana nale ebook

Istoria României moderne este – la scara celor două milenii trecute de la începutul formării poporului roman – sinonimă cu ieşirea românilor din lumea medievală, cu asumarea idealurilor generale de construire a naţiunii române şi a statului naţional, în contextul modelului european. Modernitatea s-a clădit, însă, pe acumulările trecutului, pe experienţa general‑umană (a Europei şi a lumii) şi locală (românească). Marii intelectuali ai poporului român – între care s‑au aflat în prim plan şi istoricii cei mai valoroşi – şi‑au dat seama, mai intens din secolul al XVII‑lea încoace, că românii au deopotrivă rădăcini vest‑ şi est‑europene.

Pe de o parte, prin originea romană, prin limba neolatină, prin modul de creştinare şi prin numele purtat, românii se trăgeau de la Roma, adică din Occident, pe când, pe de altă parte, prin biserica organizată după model bizantin, ca şi prin limba slavonă a cultului, a cancelariei şi a culturii medievale şi prin alfabetul chirilic, se revendicau din Noua Romă (Constantinopol), din moştenirea bizantino‑slavă, adică din Răsărit.

Această stranie dualitate făcea din români – unicii moştenitori de marcă ai romanităţii orientale – o realitate sui generis, lăudată de unii, veştejită de alţii şi aşezată acolo unde cele două jumătăţi ale Europei se întâlnesc şi interferă.

Ioan-Aurel Pop

Izilinganiso nezibuyekezo

5.0
1 isibuyekezo

Mayelana nomlobi

Ioan‑Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, România) este istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj (din 2012), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române. Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor şi a Europei Centrale şi de Sud‑Est (instituţiile medievale româneşti, formaţiuni politice româno‑slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spaţiul românesc extracarpatic, influenţa bizantină asupra românilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală şi Occidentală, structura etnică şi confesională a Transilvaniei). A elaborat, de asemenea, manuale şcolare alternative pentru liceu.

Cărţi: Instituţii medievale româneşti: Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV–XVI, 1991; Românii şi maghiarii în secolele IX‑XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediţia I‑a (1996), ediţia a II‑a, revizuită şi adăugită, tradusă în l. engleză, Ed. Tribuna, Cluj‑Napoca, 2003, 290 p.; Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII–XVI), 1998; Naţiunea română medievală: Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII–XVI, 1998; Românii şi România: O scurtă istorie, 1998 (tradusă în engleză, italiană, germană, spaniolă); Istoria, adevărul şi miturile. Note de lectură. Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, 391 p. (ed.II – 2014); Contribuţii la istoria culturii româneşti (cronicile braşovene din secolele XVII‑XVIII), Dacia, Cluj‑Napoca, 2003, 338 p.; I Romeni e la Romania. Una breve storia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.+5 hărţi. [traducere şi note de Giuseppe Munarini]; Los Rumanos Y Rumania. Una breve historia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.; Patrimoniul natural şi cultural al României. Munţii Apuseni, [ed. Ioan Aurel Pop, Marius Porumb], Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 296 p.; Die Rumänen und Rumänien. Eine kurze Geschichte, Zentrum für Siebenbürgische Studien ‑ Rumänisches Kulturinstitut, Cluj‑Napoca, 2005, 278 p. plus 6 hărţi; Istoria românilor, 2010; Biserică, societate şi cultură în Transilvania secolului al XVI‑lea. Între acceptare şi excludere, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), Editura Peter Lang, 2013; Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth‑Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014 ş.a.

Titluri, diplome, medalii: Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (7 aprilie 2010); Ordinul de Onoare prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova (21 decembrie 2010); Premiul George Bariţiu al Academiei Române pentru lucrarea „Instituţii medievale româneşti”, Cluj, Ed. Dacia, (1991); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Românii şi România. O scurtă istorie”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române (1998); Premiul anual al revistei „Astra”, Braşov, pentru publicistică de speciali‑ tate (2008); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Istoria Transilvaniei”, vol. III, Bucureşti, Editura Academiei Române (2010); Premiul de excelenţă al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011); Premiul Media de Excelenţă, din partea ziarului „Gazeta de Cluj” (2011); Medalia Crucea Transilvană, cea mai înaltă dis‑ tincţie a Arhiepiscopiei Clujului (2014); Comandor al Ordinului Militar de România (2014)

Nikeza le ebook isilinganiso

Sitshele ukuthi ucabangani.

Ulwazi lokufunda

Amasmathifoni namathebulethi
Faka uhlelo lokusebenza lwe-Google Play Amabhuku lwe-Android ne-iPad/iPhone. Livunyelaniswa ngokuzenzakalela ne-akhawunti yakho liphinde likuvumele ukuthi ufunde uxhunywe ku-inthanethi noma ungaxhunyiwe noma ngabe ukuphi.
Amakhompyutha aphathekayo namakhompyutha
Ungalalela ama-audiobook athengwe ku-Google Play usebenzisa isiphequluli sewebhu sekhompuyutha yakho.
Ama-eReaders namanye amadivayisi
Ukuze ufunde kumadivayisi e-e-ink afana ne-Kobo eReaders, uzodinga ukudawuniloda ifayela futhi ulidlulisele kudivayisi yakho. Landela imiyalelo Yesikhungo Sosizo eningiliziwe ukuze udlulise amafayela kuma-eReader asekelwayo.