Actori fără voie ai unui scenariu pe care nu-l puteau controla, copiii unora dintre dictatorii secolului trecut au fost nevoiţi să-şi sacrifice inocenţa pentru un regim care vedea în ei continuitatea dinastiei. Alţii, dimpotrivă, nu au avut o soartă mai bună decât restul poporului, fiind aduşi în centrul atenţiei pentru a sluji o propagandă dogmatică sau ascunşi, exilaţi, renegaţi pentru a nu-şi lăsa în umbră părintele inaccesibil. Lucrarea de faţă vă propune să pătrundeţi în intimitatea acestor „copii”, să descoperiţi contextul copilăriei lor, precum şi legătura cu tatăl lor şi cu lupta pentru putere.
Oare cum şi-au perceput copiii această descendenţă odată deveniţi adulţi? Au continuat practicile tatălui sau, dimpotrivă, le-au abandonat cu fermitate? Dacă unii dintre aceşti copii îşi asumă şi chiar îşi revendică moştenirea paternă, pentru alţii ea este o povară mult prea grea. Ei se numesc Svetlana, Carmen, Zoia, Edda, Li Na, Alina, Bashar etc. Fii şi fiice de dictatori precum Stalin, Mussolini, Franco, Mao, Ceauşescu, Castro, şahul Iranului, Kim Ir-sen, Hafez al-Assad, Mubarak, viaţa lor vă va fi povestită cu pasiune de mai mulţi istorici şi jurnalişti de prestigiu.