Medeea si copiii ei

· Humanitas Fiction
5.0
3 مراجعات
كتاب إلكتروني
288
صفحة
لم يتم التحقّق من التقييمات والمراجعات.  مزيد من المعلومات

معلومات عن هذا الكتاب الإلكتروني

Medeea şi copiii ei, apărut în 1996, este al doilea roman al Ludmilei Uliţkaia, tradus până acum în peste douăzeci şi cinci de limbi. În 1997 a fost distins în Italia cu Premiul Penne, iar în anul 2009 a fost nominalizat pe lista scurtă la Booker Prize.

Reeditând parcă întemeierea coloniilor antice în Crimeea, familia Sinopli, alături de alte familii de greci, armeni sau evrei, s-a stabilit printre tătari în oraşul Feodosia în secolul al XIX-lea. De atunci, de-a lungul mai multor generaţii, evenimentele care au zguduit Rusia i-au purtat pe descendenţii ei care încotro, de la Moscova până la Tbilisi sau Taşkent. Odată cu relativa domolire a istoriei însă, în sezonul estival, cei plecaţi încep să fie atraşi înapoi şi, împreună cu copiii lor, se întorc an de an să-şi petreacă vacanţa în casa primitoare a bătrânei Medeea, singura rămasă în locurile de baştină. Sub soarele de vară, ca un ecou al pasiunilor ce-au bântuit dintotdeauna numeroasa familie, între tineri se înnoadă şi se deznoadă năvalnice iubiri, cu derizoriul lor inevitabil şi tragicul lor de neînţeles. Medeea, femeie fără copii, îi urmăreşte discret pe tot mai numeroşii urmaşi ai părinţilor şi bunicilor ei, amintindu-şi totodată întâmplările petrecute în familia Sinopli în lunga ei istorie. Le înţelege vieţile complicate şi îi compătimeşte în sinea ei, dar îi acceptă senină pe toţi, aşa cum sunt, cu bunele şi relele lor, pentru a-i vedea adunaţi laolaltă.

 

التقييمات والتعليقات

5.0
3 مراجعات

تقييم هذا الكتاب الإلكتروني

أخبرنا ما هو رأيك.

معلومات القراءة

الهواتف الذكية والأجهزة اللوحية
ينبغي تثبيت تطبيق كتب Google Play لنظام التشغيل Android وiPad/iPhone. يعمل هذا التطبيق على إجراء مزامنة تلقائية مع حسابك ويتيح لك القراءة أثناء الاتصال بالإنترنت أو بلا اتصال بالإنترنت أينما كنت.
أجهزة الكمبيوتر المحمول وأجهزة الكمبيوتر
يمكنك الاستماع إلى الكتب المسموعة التي تم شراؤها على Google Play باستخدام متصفح الويب على جهاز الكمبيوتر.
أجهزة القراءة الإلكترونية والأجهزة الأخرى
للقراءة على أجهزة الحبر الإلكتروني، مثل أجهزة القارئ الإلكتروني Kobo، عليك تنزيل ملف ونقله إلى جهازك. يُرجى اتّباع التعليمات المفصّلة في مركز المساعدة لتتمكّن من نقل الملفات إلى أجهزة القارئ الإلكتروني المتوافقة.