關於這本電子書
Ne e bine între cuvinte...
Dar parcă nu sunt jurăminte să ne lege mai strâns ca legătura de duh înflăcărat, în starea de bărbat lângă femeia lui, cu capul plecat, sub priviri blânde și gând împăcat...
Stăm amândoi sub cerul cu stele departe... de parcă ne e carte viața ce-o trăim, tot ce simțim...
Alegem lumi în care să ne pierdem și să ne găsim iar, ca doi oameni ce dispar ca să apară din același tipar de ochi goi.
Noi ne vrem împreună în larg de zăvoi, sub ploi de polen din flori de in, ca vrednic destin de creații menite să fie fericite.
Gândul bun ne ține uniți ca pe doi iubiți sfiiți să se privească, de teama să nu strălucească prea tare ochii lor, ce se vor lipiți în luminile ce caută să-i țină cel mai uniți... căci ei mor în adânc izvor de lacrimi, dacă dor îi apucă, să-i ducă departe...
Nimic nu desparte suflete menite să zacă alăturate în gândul lor, căci zbor de păsări le e mersul prin veac; iar leac: inima ce bate a frunze picate, a muguri ce cresc din nimic, a vorbe ce zic doar de bine...
Nu ține veșnic ce avem... dar putem să străbatem ziduri și mări, să ne batem cu vântul gol, ce zburdă domol... să ne luăm în brațe și să picăm până ne ridicăm și mai sus... în alt apus ce duce-n răsărit.
S-au ivit noi căi și calde odăi în care să stăm, măi, iubite...
Nici răi, nici buni, nu mai par munții ce cresc și dispar... nici stânci, nici strivite, văile lungite pe brate de ape...
E totul un vals lent...
Atât de atent și cuminte mi te-ai lipit de piept!... Iar eu aștept nimic!... Nici să zic nu mai vreau!... Doar stau și mă simt bine, în starea de tine.
Suntem noi, pe brațe de Cer deschis, precum un abis ce unește-n căderea lui Raiul promis, de amândoi... scris din voci nevăzute și sunete mute...
Suntem noi... în starea de doi...
Lumină să ne fie mersul! Iar inima vie!...
Așa cum e dat să fie!
評分和評論
關於作者
Cel mai eficient mod de a descrie o persoană este să o faci prin prisma faptelor sale. Eu îndrăznesc să spun că am deprins îndeletnicirea de a scrie cuvinte frumos aranjate pe pagini, dar nu cred că asta îmi conferă vreun statut anume, ori vreo impresie socială cum că eu aș reprezenta ceva altfel față de restul; oricine poate să scrie, oricine poate să învețe lucruri, însă nu oricine poată să caute mereu o cale spre a fi un om mai bun, pe plan spiritual, nu în sensul de a fi mai bun la ceva anume, ci doar mai bun - lăuntric; tocmai din acest motiv eu nu țin cont de statutul social atunci când adresez respectul meu cuiva, ci de lumina din ochi, de gesturi, de intenții, poate că de înțelepciunea pe care o propagă prin simplu fapt de a exista. A spune că ești scriitor, nu este o meserie, ci o pasiune; exact asta reprezintă scrisul pentru mine: o formă de a evada din monotonia cotidiană, spre alte lumi, umplute de frumos. Iar aici, nu aș vrea să pară că eu caut să evadez pentru că nu-mi place viața pe care o trăiesc; eu o ador! Eu apreciez și iubesc din plin lumea în care trăim, florile, natura, tot ceea ce înseamnă viață, peisajele, munții, cerul... toate astea se ating de lăuntricul meu ca părți săgetate direct din Rai, cu săgeți ce nasc minuni.
Cred că mai presus de toate lucrurile cu care iau tangență, mie îmi plac oamenii buni și faptele frumoase.
În poezii eu mă inspir atât din poveștile pe care le scriu, cât și din întâmplările cu care iau contact. În general, eu tind să culeg mult din toate câte întâlnesc în cale, de la oamenii de care mă leg, din locurile prin care merg. A scrie, pentru mine a devenit ceva aproape vital, dar nu mai presus ca setea de a iubi ceea ce ne caracterizează pe noi ca oameni – adică nu mai presus de suflet; iar noi toți știm ce anume ține de suflet și care îi sunt nevoile: el are în special trebuință de emoții curate, ce curg din setea de a dobândi deplinătate în concordanță cu Adevărul Absolut, dictat de Divinitate.
Eu m-am născut în județul Arad, dar am copilărit în comuna Cristești, din județul Botoșani. Mama mea a fost cea care m-a introdus în arta poeziei; țin minte că ei îi plăcea mult să compună, când eram eu copil. Când mi-a explicat pentru prima dată că de fapt poezia nu e rimă, ci o stare de spirit și metaforă, a fost momentul care mi-a acaparat atenția, de nu i-am mai dat drumul, ci am început să tot caut să leg cuvinte, pe care să le transpun mai apoi pe foi, ca parte din emoțiile mele.
În prezent, eu locuiesc în Botoșani, orașul care mă leagă cel mai mult de lucrurile materiale, de parcă dealurile și pădurile dimprejur, îmi sunt cea mai mare avere. Aici este acasă pentru mine!
