Nu e vară în lipsa ta

· Editura Trei SRL
E-grāmata
272
Lappuses
Atsauksmes un vērtējumi nav pārbaudīti. Uzzināt vairāk

Par šo e-grāmatu

Bestseller New York Times

Al doilea volum din seria Vara

De la autoarea bestsellerului Tuturor băieților pe care i‑am iubit, care a stat la baza filmului realizat de Netflix

Continuarea romanului Vara în care am devenit frumoasă

De obicei, Belly abia aștepta să vină vara, când se întorcea la Cousins și se întâlnea cu Conrad și Jeremiah.

Însă nu și anul acesta. Nu după ce Susannah s-a îmbolnăvit din nou, iar lui Conrad a început să nu-i mai pese. Tot ce era bine și frumos s-a destrămat, iar acum Belly își dorește să nu mai vină niciodată vara. Însă când află despre dispariția lui Conrad, știe că trebuie să îndrepte lucrurile. Și nu poate face asta decât dacă se întoarce la casa de pe plajă și vor fi din nou împreună toți trei, ca pe vremuri.

Dacă aceasta avea să fie cu adevărat ultima vară, trebuia să se încheie așa cum începuse totul – la Cousins Beach.

Han împletește cu măiestrie poveștile din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al lui Belly și al lui Jeremiah, țesând o urzeală solidă de relații și doruri." – Kirkus Reviews

Han descrie cu realism felul cum reacționează personajele în fața durerii (…), dar și încurcăturile emoționale ale lui Belly cu cei doi frați (…) Relația ei cu băieții ajunge într-un moment de cumpănă, lăsându-l pe cititor să aștepte cu înfrigurare ultimul volum al seriei." – Publishers Weekly

Novērtējiet šo e-grāmatu

Izsakiet savu viedokli!

Informācija lasīšanai

Viedtālruņi un planšetdatori
Instalējiet lietotni Google Play grāmatas Android ierīcēm un iPad planšetdatoriem/iPhone tālruņiem. Lietotne tiks automātiski sinhronizēta ar jūsu kontu un ļaus lasīt saturu tiešsaistē vai bezsaistē neatkarīgi no jūsu atrašanās vietas.
Klēpjdatori un galddatori
Varat klausīties pakalpojumā Google Play iegādātās audiogrāmatas, izmantojot datora tīmekļa pārlūkprogrammu.
E-lasītāji un citas ierīces
Lai lasītu grāmatas tādās elektroniskās tintes ierīcēs kā Kobo e-lasītāji, nepieciešams lejupielādēt failu un pārsūtīt to uz savu ierīci. Izpildiet palīdzības centrā sniegtos detalizētos norādījumus, lai pārsūtītu failus uz atbalstītiem e-lasītājiem.