O chemare la separare

· Editura MAGNA GRATIA
電子書
12
評分和評論未經驗證  瞭解詳情

關於本電子書

Tema separării copiilor lui Dumnezeu de cei lumești și de valorile lumii se poate observa cu ușurință pe tot parcursul istoriei răscumpărării. De la chemarea lui Avraam de a ieși din poporul lui, din Ur, la separarea poporului evrei dintre toate popoarele lumii pentru a fi poporul Lui special în vechiul legământ și până la separarea apostolilor de ceilalți oameni care roiau în jurul Domnului Isus Hristos în vremea lucrării Sale pământești, Dumnezeu i-a chemat pe ai lui să se separe de cei necredincioși nu pentru a trăi în comunități creștine izolate de lume, ci printr-o viață sfântă, radical de diferită de cei lumești și necredincioși.

Chemarea lui Dumnezeu pentru cei credincioși este exprimată la această separare este exprimată fără echivoc în 2 Corinteni 6:14, unde apostolul Pavel ne cheamă să nu ne înjugăm la cu cei necredincioși în felul lor de viețuire, ceea ce înseamnă că relațiile noastre din biserică, din familie și de afaceri trebuie să fie radical de diferite de cele ale necredincioșilor.

Dar chemarea aceasta vine și cu o făgăduință foarte importantă – așa vom demonstra că suntem copiii lui Dumnezeu, iar aceasta ne va aduce binecuvântarea Lui. Tu ce fel de viață duci? Ai luat aminte la chemarea Domnului la această separare de felul lumii de a trăi?

關於作者

Arthur W. Pink (1886-1952) a fost păstor, predicator itinerant al Bibliei și autor de cărți creștine; s-a născut la Nottingham, Anglia

為這本電子書評分

歡迎提供意見。

閱讀資訊

智慧型手機與平板電腦
只要安裝 Google Play 圖書應用程式 Android 版iPad/iPhone 版,不僅應用程式內容會自動與你的帳戶保持同步,還能讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
筆記型電腦和電腦
你可以使用電腦的網路瀏覽器聆聽你在 Google Play 購買的有聲書。
電子書閱讀器與其他裝置
如要在 Kobo 電子閱讀器這類電子書裝置上閱覽書籍,必須將檔案下載並傳輸到該裝置上。請按照說明中心的詳細操作說明,將檔案傳輸到支援的電子閱讀器上。