Oceanul viselor

· Grup Editorial Litera
eBook
288
หน้า
คะแนนและรีวิวไม่ได้รับการตรวจสอบยืนยัน  ดูข้อมูลเพิ่มเติม

เกี่ยวกับ eBook เล่มนี้

Într-o lume în care incendiile sunt tot mai numeroase și speciile dispar una după alta, bătrâna mamă a Annei e pe moarte. Condamnată la supraviețuire de mila copiilor săi, supusă unor intervenții medicale din ce în ce mai disperate, bolnava își focalizează atenția asupra ferestrei din rezerva sa de spital, evadând în viziuni de basm sau de coșmar. Când observă că degetul îi dispare, apoi, câteva luni mai târziu, îi dispare și genunchiul, Anna simte și ea atracția ferestrei. Începe să vadă că și alții își pierd părți din corp în același fel, deși nimeni altcineva nu observă. Tot ce poate să facă eroina este să-și țină mama în viață. Dar fereastra se deschide tot mai larg, făcându-i pe Anna și pe cititor să se adâncească într-o frumoasă poveste despre suferință și posibilități, despre pierdere, iubire și papagali cu burtă portocalie... Unul dintre cele mai reușite romane ale lui Richard Flanagan, Oceanul viselor este o vâlvătaie care luminează ceea ce rămâne atunci când infernul atrage totul în vârtejul lui: în parte, elegie; în parte, vis; în parte, speranță.


Ce carte uimitoare! O capodoperă. Acest roman este o revelație și un triumf din partea unui scriitor care își demonstrează încă o dată profunzimea talentului evoluând cu mare ușurință într-un registru nou, nefamiliar. Este, în egală măsură, temporal și atemporal; plin de disperare, dar marcat de speranță; furios și comic; trist și cu o doză de magie. Sydney Morning Herald

ให้คะแนน eBook นี้

แสดงความเห็นของคุณให้เรารับรู้

ข้อมูลในการอ่าน

สมาร์ทโฟนและแท็บเล็ต
ติดตั้งแอป Google Play Books สำหรับ Android และ iPad/iPhone แอปจะซิงค์โดยอัตโนมัติกับบัญชีของคุณ และช่วยให้คุณอ่านแบบออนไลน์หรือออฟไลน์ได้ทุกที่
แล็ปท็อปและคอมพิวเตอร์
คุณฟังหนังสือเสียงที่ซื้อจาก Google Play โดยใช้เว็บเบราว์เซอร์ในคอมพิวเตอร์ได้
eReader และอุปกรณ์อื่นๆ
หากต้องการอ่านบนอุปกรณ์ e-ink เช่น Kobo eReader คุณจะต้องดาวน์โหลดและโอนไฟล์ไปยังอุปกรณ์ของคุณ โปรดทำตามวิธีการอย่างละเอียดในศูนย์ช่วยเหลือเพื่อโอนไฟล์ไปยัง eReader ที่รองรับ