Am copilÄrit, fÄrÄ nici cea mai micÄ bÄnuialÄ, ÃŪntr-un loc contaminat radioactiv. Abia cÃĒnd am ÃŪnceput sÄ simt pe propria-mi piele urmÄrile, am ÃŪnÅĢeles cÃĒt de acutÄ era grozÄvia, Åi cÃĒtiva ani m-am ÃŪntrebat continuu cine e de vinÄ, de ce nu rÄspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum existÄ atÃĒtea victime subÃŪnÅĢelese, care n-au deloc glas.
Nu mi-am putut rÄspunde altfel decÃĒt scriind Pelinul negru â punctul de vedere e al unei fetiÅĢe nÄscute la cÃĒteva luni dupÄ dezastru a cÄrei existenÅĢÄ e ca o frÃĒnghie care, pe mÄsurÄ ce calci, se tot subÅĢiazÄ, pÃĒnÄ devine o sforicicÄ ce sfÃĒrÅeÅte, inevitabil, prin a se rupe. Iar cÄderea nu ÃŪnseamnÄ strivirea pur Åi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman ÃŪn subuman.â (IOANA NICOLAIE)