Deşi timidă, ca orice început, lirica lui Emanuel Pope ne dezvăluie o voce poetică sensibil individualizată, care şi-a creat propriul timbru, propriul registru lingvistic care-l detaşează de alţi autori. A nu i se căuta poetului filiaţii, întrucât marele lui talent constă tocmai în această capacitate de-a sintetiza toate acumulările, de-a recrea şi de-a pune propria amprentă. Poetul Emanuel Pope are conştiinţa acută a crizei existenţiale pe care omenirea o traversează în această epocă postmodernă, astfel că numeroase teme de actualitate sunt oglindite în versurile lui. De remarcat umanismul care străbate ca un fir roşu de la început până la sfârşitul volumului, dincolo de schimbările de tonalitate, când tânguioase, în linia melodică a elegiei, când muşcătoare ca-n versul tăios al satirei. - Maria Sava