Poezii

· Editura infoEST
3.9
11則評論
電子書
124
評分和評論未經驗證  瞭解詳情

關於本電子書

Deşi timidă, ca orice început, lirica lui Emanuel Pope ne dezvăluie o voce poetică sensibil individualizată, care şi-a creat propriul timbru, propriul registru lingvistic care-l detaşează de alţi autori. A nu i se căuta poetului filiaţii, întrucât marele lui talent constă tocmai în această capacitate de-a sintetiza toate acumulările, de-a recrea şi de-a pune propria amprentă. Poetul Emanuel Pope are conştiinţa acută a crizei existenţiale pe care omenirea o traversează în această epocă postmodernă, astfel că numeroase teme de actualitate sunt oglindite în versurile lui. De remarcat umanismul care străbate ca un fir roşu de la început până la sfârşitul volumului, dincolo de schimbările de tonalitate, când tânguioase, în linia melodică a elegiei, când muşcătoare ca-n versul tăios al satirei. - Maria Sava 

評分和評論

3.9
11則評論

關於作者

Aș dori ca tot ce am făcut până azi să nu fi făcut niciodată: când mă gândesc la ce-am rostit, îi pizmuiesc pe cei lipsiți de grai, dorurile mele îmi par blestemul dușmanilor mei, iar temerile mele, o! zei buni! cu cât erau mai ușor de îndurat decât poftele mele!…mie încă nu am reușit să-mi fiu prieten.” - Seneca

為這本電子書評分

歡迎提供意見。

閱讀資訊

智慧型手機與平板電腦
只要安裝 Google Play 圖書應用程式 Android 版iPad/iPhone 版,不僅應用程式內容會自動與你的帳戶保持同步,還能讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
筆記型電腦和電腦
你可以使用電腦的網路瀏覽器聆聽你在 Google Play 購買的有聲書。
電子書閱讀器與其他裝置
如要在 Kobo 電子閱讀器這類電子書裝置上閱覽書籍,必須將檔案下載並傳輸到該裝置上。請按照說明中心的詳細操作說明,將檔案傳輸到支援的電子閱讀器上。