Poveste din Sareha

· Matilda Gagea
5.0
4 件のレビュー
電子書籍
204
ページ
評価とレビューは確認済みではありません 詳細

この電子書籍について

O lume dictată de un alt timp; un tărâm condus de cuvintele din Cartea Naturii, prin iscusința cititorilor și stăpânit de împărați blânzi, în lipsă de războaie ori cruzime. Un spațiu în care dragostea adevărată există, cum de altfel devotamentul și puterea de a lupta pentru a o atinge. Același Pământ pe care-l știm astăzi, numai că diferit la aspect...

Amira, Vlad, Mateo și restul personajelor pornesc într-o lungă aventură menită să salveze soarta ținutului Sareha; acesta fiind supus unei pedepse din partea naturii.

評価とレビュー

5.0
4 件のレビュー

著者について

Cel mai eficient mod de a descrie o persoană este să o faci prin prisma faptelor sale. Eu îndrăznesc să spun că am deprins îndeletnicirea de a scrie cuvinte frumos aranjate pe pagini, dar nu cred că asta îmi conferă vreun statut anume, ori vreo impresie socială cum că eu aș reprezenta ceva altfel față de restul; oricine poate să scrie, oricine poate să învețe lucruri, însă nu oricine poată să caute mereu o cale spre a fi un om mai bun, pe plan spiritual, nu în sensul de a fi mai bun la ceva anume, ci doar mai bun - lăuntric; tocmai din acest motiv eu nu țin cont de statutul social atunci când adresez respectul meu cuiva, ci de lumina din ochi, de gesturi, de intenții, poate că de înțelepciunea pe care o propagă prin simplu fapt de a exista. A spune că ești scriitor, nu este o meserie, ci o pasiune; exact asta reprezintă scrisul pentru mine: o formă de a evada din monotonia cotidiană, spre alte lumi, umplute de frumos. Iar aici, nu aș vrea să pară că eu caut să evadez pentru că nu-mi place viața pe care o trăiesc; eu o ador! Eu apreciez și iubesc din plin lumea în care trăim, florile, natura, tot ceea ce înseamnă viață, peisajele, munții, cerul... toate astea se ating de lăuntricul meu ca părți săgetate direct din Rai, cu săgeți ce nasc minuni.

Cred că mai presus de toate lucrurile cu care iau tangență, mie îmi plac oamenii buni și faptele frumoase.

În poezii eu mă inspir atât din poveștile pe care le scriu, cât și din întâmplările cu care iau contact. În general, eu tind să culeg mult din toate câte întâlnesc în cale, de la oamenii de care mă leg, din locurile prin care merg. A scrie, pentru mine a devenit ceva aproape vital, dar nu mai presus ca setea de a iubi ceea ce ne caracterizează pe noi ca oameni – adică nu mai presus de suflet; iar noi toți știm ce anume ține de suflet și care îi sunt nevoile: el are în special trebuință de emoții curate, ce curg din setea de a dobândi deplinătate în concordanță cu Adevărul Absolut, dictat de Divinitate.

Eu m-am născut în județul Arad, dar am copilărit în comuna Cristești, din județul Botoșani. Mama mea a fost cea care m-a introdus în arta poeziei; țin minte că ei îi plăcea mult să compună, când eram eu copil. Când mi-a explicat pentru prima dată că de fapt poezia nu e rimă, ci o stare de spirit și metaforă, a fost momentul care mi-a acaparat atenția, de nu i-am mai dat drumul, ci am început să tot caut să leg cuvinte, pe care să le transpun mai apoi pe foi, ca parte din emoțiile mele.

În prezent, eu locuiesc în Botoșani, orașul care mă leagă cel mai mult de lucrurile materiale, de parcă dealurile și pădurile dimprejur, îmi sunt cea mai mare avere. Aici este acasă pentru mine! 

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
AndroidiPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。