Puterea mitului

· Editura Trei SRL
電子書
320
評分和評論未經驗證  瞭解詳情

關於本電子書

Puterea mitului a produs un extraordinar reviriment al interesului pentru opera lui Joseph Campbell, specialist în mitologie, cercetător, scriitor şi profesor cu o influenţă profundă asupra a milioane de oameni din întreaga lume — printre care şi George Lucas, creatorul seriei Războiul stelelor. Avându-l ca interlocutor pe Bill Moyers, unul dintre cei mai importanţi jurnalişti americani, Campbell abordează o gamă foarte variată de subiecte, de la căsătoria în timpurile moderne la imaculata concepţie şi de la Iisus la John Lennon, ideile sale fiind o combinaţie fascinantă de inteligenţă şi erudiţie.


Una dintre problemele noastre din ziua de azi este faptul că nu suntem familiarizați cu literatura pe tema spiritului. În trecut, greaca și latina, precum și literatura biblică făceau parte din educația tuturor. Atunci când s-a renunțat la acestea, s-a pierdut o cantitate importantă de informație mitologică occidentală. Înainte, aceste povești se aflau în mințile oamenilor. Când povestea e în mintea ta, vezi că este relevantă în raport cu ceva din propria ta viață. Îți oferă o altă perspectivă asupra lucrurilor care ți se întâmplă. Odată pierdute aceste povești, am rămas cu un deficit, neavând o literatură comparabilă care să le ia locul - Joseph Campbell

為這本電子書評分

歡迎提供意見。

閱讀資訊

智慧型手機與平板電腦
只要安裝 Google Play 圖書應用程式 Android 版iPad/iPhone 版,不僅應用程式內容會自動與你的帳戶保持同步,還能讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
筆記型電腦和電腦
你可以使用電腦的網路瀏覽器聆聽你在 Google Play 購買的有聲書。
電子書閱讀器與其他裝置
如要在 Kobo 電子閱讀器這類電子書裝置上閱覽書籍,必須將檔案下載並傳輸到該裝置上。請按照說明中心的詳細操作說明,將檔案傳輸到支援的電子閱讀器上。