Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropit cu lacrimi, mujdei şi şpriţ. Mai ales că e atât de uşor să le treci celor mulţi şi neinformaţi idea că ţara e sub asediu şi împresurată de duşmani.
Până la urmă însă, cartea de faţă nu e doar despre politicieni. E în egală măsură despre cei care-i ajută să obţină funcţii şi privilegii: alegătorii. Poate că parcurgerea acestui «catalog de perle» îi va convinge că e cazul să-şi activeze discernământul. Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală dispreţuiţi. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliţi. Dacă nu i-am fi votat.“ (Radu PARASCHIVESCU)