Rai
Σχετικά με το ebook
Inimile bat în voci ce ne leagă. Doar că legăturile lor nu sunt pe atât de trainice pe cât să poată susține toată povara păcatelor târâte după noi.
Spovedania ne e puțină, iar desfrâul saltă în delir.
Nu suntem nici falși, nici plini, nici goi – suntem doar noi, căzuți în păcat ce-a tot picat.
Nu e zid ce poate ține sufletele încuiate, însă e zid ce poate limita trupuri împietrite, înghețate și amăgite de ideile unui veac mut să poată zice adevărul și surd în fața lui.
E timp puțin și cale multă drumeția în care am fost puși.
Cine nu ia aminte la cuvinte simte tristețe atâta timp cât încă-i mai e îngăduit Raiul, ori se vindecă de ea, uitând să mai fie ceea ce ar trebui să fie.
Gălăgie răsună pretutindeni, de parcă stupul nostru dă rod; doar că pare stearpă inima lui bolnavă, din care lavă tot vrea să răzbată ca să nu se preschimbe în piatră. Și e înceată mișcarea de arce de ceas, timpul ce ne-a rămas. Doar că noi, în glas de oi, ne grăbim să-l irosim cu fiece pas.
Arde și se stinge bucuria de a fi, de parcă noi atât putem zidi: un veac, care doar cât el ar dăinui.
Și cine știe ce-ar putea să fie lumea de dincolo de noi, în care eroi și-au plimbat pașii.
Poate că e larg întins, ori poate că e cuprins de brațe împreunate de tine, bărbate, ca un om care poate să le susțină pe toate.
Eu cred că e destin plin de căi sortate în așa fel încât să ne zbatem pe coate ca să-l ducem drept acolo unde-i e credința și ființa întreagă.
Eu cred că-i nevoie să căutăm ca lumea să înțeleagă ce frumos de resimte duhul din noi când doi câte doi ne iubim curat, cu duh împăcat.
Eu cred că-i prea înțelept omul cel drept ce-și duce crucea lui spre lumea ce nu-i încă știută de aici.
E un har să te ridici peste frici și peste prigoană și peste orice goană nebună de a vrea ceva, doar ca să poți să găsești în inima ta gândul bun ce pace ți-ar da.
Poate-ar conta să fim împreună.
Poate că viața-ar conta!...
Nimic altceva!
Iar ea duce mai departe; nu se oprește aici.
Pe noi ne desparte gândul la frici...
Ne temem să pierdem ce nu deținem, când dăm de la noi ploile cu mană cerească, ce pâine de Rai pot să crească.
Noi ne temem să nu se sfârșească ceva ce pe veci ar putea să trăiască dincolo de frica noastră.
Dar inimile bune saltă sus, la Domnul Iisus.
Pace să ne fie! Și bucurie!...
Βαθμολογίες και αξιολογήσεις
Σχετικά με τον συγγραφέα
Cel mai eficient mod de a descrie o persoană este să o faci prin prisma faptelor sale. Eu îndrăznesc să spun că am deprins îndeletnicirea de a scrie cuvinte frumos aranjate pe pagini, dar nu cred că asta îmi conferă vreun statut anume, ori vreo impresie socială cum că eu aș reprezenta ceva altfel față de restul; oricine poate să scrie, oricine poate să învețe lucruri, însă nu oricine poată să caute mereu o cale spre a fi un om mai bun, pe plan spiritual, nu în sensul de a fi mai bun la ceva anume, ci doar mai bun - lăuntric; tocmai din acest motiv eu nu țin cont de statutul social atunci când adresez respectul meu cuiva, ci de lumina din ochi, de gesturi, de intenții, poate că de înțelepciunea pe care o propagă prin simplu fapt de a exista. A spune că ești scriitor, nu este o meserie, ci o pasiune; exact asta reprezintă scrisul pentru mine: o formă de a evada din monotonia cotidiană, spre alte lumi, umplute de frumos. Iar aici, nu aș vrea să pară că eu caut să evadez pentru că nu-mi place viața pe care o trăiesc; eu o ador! Eu apreciez și iubesc din plin lumea în care trăim, florile, natura, tot ceea ce înseamnă viață, peisajele, munții, cerul... toate astea se ating de lăuntricul meu ca părți săgetate direct din Rai, cu săgeți ce nasc minuni.
Cred că mai presus de toate lucrurile cu care iau tangență, mie îmi plac oamenii buni și faptele frumoase.
În poezii eu mă inspir atât din poveștile pe care le scriu, cât și din întâmplările cu care iau contact. În general, eu tind să culeg mult din toate câte întâlnesc în cale, de la oamenii de care mă leg, din locurile prin care merg. A scrie, pentru mine a devenit ceva aproape vital, dar nu mai presus ca setea de a iubi ceea ce ne caracterizează pe noi ca oameni – adică nu mai presus de suflet; iar noi toți știm ce anume ține de suflet și care îi sunt nevoile: el are în special trebuință de emoții curate, ce curg din setea de a dobândi deplinătate în concordanță cu Adevărul Absolut, dictat de Divinitate.
Eu m-am născut în județul Arad, dar am copilărit în comuna Cristești, din județul Botoșani. Mama mea a fost cea care m-a introdus în arta poeziei; țin minte că ei îi plăcea mult să compună, când eram eu copil. Când mi-a explicat pentru prima dată că de fapt poezia nu e rimă, ci o stare de spirit și metaforă, a fost momentul care mi-a acaparat atenția, de nu i-am mai dat drumul, ci am început să tot caut să leg cuvinte, pe care să le transpun mai apoi pe foi, ca parte din emoțiile mele.
În prezent, eu locuiesc în Botoșani, orașul care mă leagă cel mai mult de lucrurile materiale, de parcă dealurile și pădurile dimprejur, îmi sunt cea mai mare avere. Aici este acasă pentru mine!
