Revenirea la viata

· Humanitas SA
ელწიგნი
470
გვერდი
რეიტინგები და მიმოხილვები დაუდასტურებელია  შეიტყვეთ მეტი

ამ ელწიგნის შესახებ

Traducere de Mihaela Doagă

 

În 1969, într-un spital din apropierea New Yorkului, un grup de pacienți suferind de grave tulburări neurologice trăiesc o experiență extraordinară: după o jumătate de secol în care fuseseră încremeniți, ca niște „morți vii“, incapabili să gândească, să vorbească și să se miște normal, sunt treziți la viață de un medicament-minune. Oliver Sacks, doctorul care a inițiat experimentul, spune în Revenirea la viață povestea acestor pacienți – o poveste emoționantă și, în același timp, revelatoare pentru condiția umană.

 

Cartea lui Sacks a avut un imens răsunet și i-a incitat pe mulți scriitori și artiști. Pornind de la ea, Harold Pinter a scris piesa de teatru A Kind of Alaska, iar în 1990 a apărut pe ecrane celebrul film Awakenings, cu Robert De Niro și Robin Williams.

 

„Munca mea, viața mea, totul e dedicat bolnavilor, dar bolnavii și bolile lor mă conduc la gânduri care poate că altminteri nu mi-ar veni în minte, în asemenea măsură încât mă văd obligat să mă întreb, împreună cu Nietzsche: «Cât privește boala: aproape că suntem ispitiți să ne întrebăm dacă am putea trăi fără ea» – și să consider că problemele pe care le ridică boala sunt fundamentale. Pacienții mei mă incită mereu să-mi pun întrebări, iar întrebările mele mă conduc mereu la pacienți, astfel încât în povestirile sau studiile care urmează există o continuă mișcare de du-te-vino.“ — OLIVER SACKS

შეაფასეთ ეს ელწიგნი

გვითხარით თქვენი აზრი.

ინფორმაცია წაკითხვასთან დაკავშირებით

სმარტფონები და ტაბლეტები
დააინსტალირეთ Google Play Books აპი Android და iPad/iPhone მოწყობილობებისთვის. ის ავტომატურად განახორციელებს სინქრონიზაციას თქვენს ანგარიშთან და საშუალებას მოგცემთ, წაიკითხოთ სასურველი კონტენტი ნებისმიერ ადგილას, როგორც ონლაინ, ისე ხაზგარეშე რეჟიმში.
ლეპტოპები და კომპიუტერები
Google Play-ში შეძენილი აუდიოწიგნების მოსმენა თქვენი კომპიუტერის ვებ-ბრაუზერის გამოყენებით შეგიძლიათ.
ელწამკითხველები და სხვა მოწყობილობები
ელექტრონული მელნის მოწყობილობებზე წასაკითხად, როგორიცაა Kobo eReaders, თქვენ უნდა ჩამოტვირთოთ ფაილი და გადაიტანოთ იგი თქვენს მოწყობილობაში. დახმარების ცენტრის დეტალური ინსტრუქციების მიხედვით გადაიტანეთ ფაილები მხარდაჭერილ ელწამკითხველებზე.