Singur: Viata lui Mihail Sebastian

· Humanitas SA
4,8
5 resensies
E-boek
238
Bladsye
Graderings en resensies word nie geverifieer nie. Kom meer te wete

Meer oor hierdie e-boek

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

 

Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.

Graderings en resensies

4,8
5 resensies

Gradeer hierdie e-boek

Sê vir ons wat jy dink.

Lees inligting

Slimfone en tablette
Installeer die Google Play Boeke-program vir Android en iPad/iPhone. Dit sinkroniseer outomaties met jou rekening en maak dit vir jou moontlik om aanlyn of vanlyn te lees waar jy ook al is.
Skootrekenaars en rekenaars
Jy kan jou rekenaar se webblaaier gebruik om na oudioboeke wat jy op Google Play gekoop het, te luister.
E-lesers en ander toestelle
Om op e-inktoestelle soos Kobo-e-lesers te lees, moet jy ’n lêer aflaai en dit na jou toestel toe oordra. Volg die gedetailleerde hulpsentrumaanwysings om die lêers na ondersteunde e-lesers toe oor te dra.