Totul este iluminat

· Humanitas Fiction
電子書籍
311
ページ
評価とレビューは確認済みではありません 詳細

この電子書籍について

Roman tradus în treizeci şi două de ţări, distins cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award şi New York Public Library Young Lions Prize. În anul 2005 a fost ecranizat în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal.

 

„Ar trebui să daţi uitării tot ce aţi citit despre acest roman. Căci veţi citi că Totul este iluminat e o adevărată capodoperă, că Jonathan Safran Foer, la numai douăzeci şi patru de ani, şi-a câştigat locul printre autorii de prima mână, scriind o carte cu totul nouă şi originală, care a schimbat însăşi noţiunea de roman. Nu veţi crede nimic din toate astea şi, prin urmare, veţi hotărî să nu citiţi cartea. Ceea ce ar fi un dezastru, pentru că fiecare cuvânt de mai sus este adevarat." (London Times)

 

Un tânăr, Jonathan Safran Foer, ajunge în Ucraina, călăuzit de o fotografie de familie îngalbenită. El se află în căutarea femeii care, cu cincizeci de ani în urmă, l-a salvat pe bunicul lui de nazişti. În periplul său este însoţit de tânărul Alex, ghidul ucrainean a cărui engleză stâlcită stârneşte hohote de râs. Alături de bunicul acestuia, hăituit de amintirile războiului, şi de căţeaua Sammy Davis Jr. Jr., Jonathan parcurge un traseu iniţiatic la capătul căruia îl aşteaptă un secret teribil.

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
AndroidiPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。