Zambetul iubirii

· Grup Editorial Litera
5,0
8 Rezensionen
E-Book
288
Seiten
Bewertungen und Rezensionen werden nicht geprüft  Weitere Informationen

Über dieses E-Book

Oare a mai existat vreodată în Londra o tânără care să participe cu mai puțin entuziasm la debutul ei în înalta societate ca Sabrina? Din fericire pentru ea, cea mai apreciată lady din oraș a fost de acord să o îndrume pe această încântătoare tânără de la țară printre pericolele și capcanele primului ei sezon la Londra.
Chipeșul scoțian Duncan MacTavish este chiar și mai puțin entuziasmat să se afle în capitală. Dar nu are ce face, pentru că de curând a aflat că este unicul moștenitor al unui marchiz englez și trebuie să-și asume responsabilitatea pentru titlul și domeniul bunicului său – și să se însoare cu tulburătoarea, dar afurisita protectoare a Sabrinei, cea care a fost auzită declarând public ce crede despre „barbarul scoțian” care trebuie să-i devină soț. Însă partea bună este că Duncan o cunoaște astfel pe fermecătoarea Sabrina, un spirit înrudit, care exercită o atracție căreia îi este imposibil să se opună. Dar datoria, poziția socială și un secret din trecut le interzic celor doi să fie împreună – asta dacă dragostea adevărată nu poate găsi, în mod miraculos, o cale de a transforma acest vis în realitate.
„Johanna Lindsey reușește să creeze personaje și întâmplări memorabile în fiecare roman pe care îl scrie.” Chicago Sun-Times
Johanna Lindsey este una dintre cele mai populare scriitoare de cărți romantice, cu peste 60 de milioane de cărți vândute și traduse în mai mult de 20 de limbi.

Bewertungen und Rezensionen

5,0
8 Rezensionen

Dieses E-Book bewerten

Deine Meinung ist gefragt!

Informationen zum Lesen

Smartphones und Tablets
Nachdem du die Google Play Bücher App für Android und iPad/iPhone installiert hast, wird diese automatisch mit deinem Konto synchronisiert, sodass du auch unterwegs online und offline lesen kannst.
Laptops und Computer
Im Webbrowser auf deinem Computer kannst du dir Hörbucher anhören, die du bei Google Play gekauft hast.
E-Reader und andere Geräte
Wenn du Bücher auf E-Ink-Geräten lesen möchtest, beispielsweise auf einem Kobo eReader, lade eine Datei herunter und übertrage sie auf dein Gerät. Eine ausführliche Anleitung zum Übertragen der Dateien auf unterstützte E-Reader findest du in der Hilfe.