la picioarele esafodului

Hoffmann, jucător înrăit, jurase totuși pe viaţa iubitei că nu va renunța la jocurile de noroc şi că îi va fi credincios.

Dar fantasma pariurilor îl stăpânește în continuare și este un prilej pentru surprinderea efectelor, în plan moral, ale obsesiei efemere pentru bani. Dumas pictează portretul jucătorului într-o manieră inedită, iar faptele vin în sprijinul tezei sale.

Finalul, are dimensiuni hiperbolice prin nebunia, atât la propriu cât și la figurat, pe care o propagă, lăsând în percepţia cititorului un gust inefabil.