Inițial, cultul lui Ganesha nu a fost acceptat de clasele superioare din India. El a fost zeul indigenilor și al celor din casta sudra, fiind văzut la început ca o zeitate teribilă. De la generator de obstacole a devenit mai apoi cel care elimină obstacolele. Ulterior, a fost ridicat la poziţia de super-zeu în panteonul hindus.
În traducere românească, Vanamali semnifică o ghirlandă de flori sălbatice dintre care tulși (busuiocul indian) este de bază. Această ghirlandă este purtată în mod tradițional de către Vishnu/Krishna.
Mataji Devi este fondatoarea și președinta organizației Vanamali Gita Yoga Ashram Trust, dedicată răspândirii înțelepciunii Sanatana Dharma și realizarii de acte caritabile pentru copii. Locuiește în ashrama-ul Vanamali din Rishikesh, în nordul Indiei.