Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste patruzeci de ţări.

„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“

În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează constructorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.